Favorite Wish List 0 Cosul meu

Katana de 200 de cai pregătită de Team Suzuki Classic

heading_title

Echipa Team Suzuki Classic a realizat un model care are baza tehnică de la GSX-R 1000 și formele de la originala Katana din anii 80. Gixxer-ul de la care s-a plecat e un legendar K8 cu care Alstare Suzuki care a participat în campionatul Mondial de Superbike, însă transformările sunt multe.

Team Suzuki Classic e o echipa britanică ce participă la curse, conlucrează îndeaproape cu firma din Hamamatsu și pregătește motociclete pentru pistă. De-a lungul anilor competitivi a avut prezențe notabile în special la Isle of Man TT (categoria TT Classic), cu piloți de calibru precum Michael Dunlop. 

Pandemia de coronavirus a suspendat temporat competițiile, însă perioada de repaus a fost fructificată de echipă prin conceperea acestui model interesant. S-a urmărit designul realizat de Hans Muth în 1981 pentru prima generație Katana, cadrul și rezervorul sunt originale de la GSX-R K8, sistemul de evacuare complet provine de la Yoshimura, motorul cu patru cilindri în linie de 1000 cmc are câteva modificări și ajunge acum la 200 de cai putere. 

Partea frontală ce reproduce formele originale, cu farul dreptunghiular, e realizată din fibră de carbon, bascula și cadrul inferior sunt manufacturate de Alpha Performance Fabrication în urma unei comenzi speciale pentru acest model, pe spate sunt două amortizoare de la Öhlins, sistemul de frânare performant provine de la Brembo. Motocicleta este completată cu multe componente din catalogul oficial Vintage Suzuki, șaua e, de asemenea, o comandă specială, luminile sunt cu LED.