.
Favorite Wish List 0 Cosul meu

Triumph Bobber cu peste 200 de cai putere

heading_title

Probabil cel mai rapid Bobber din lume a fost construit în Anglia. Are o putere de superbike și folosește un mic truc: compresor cu NOS.



Pasionații de motociclete Triumph îl cunosc cu siguranță pe Jody Millhouse din filmulețele de pe canalele media. Acesta modifică motociclete în atelierul său Thornton Hundred Motorcycles, situat la mică distanță de circuitul Silverstone (Marea Britanie). Creațiile sale se diferențiază nu numai vizual de modelele de serie, ci și prin performanțe, iar în cazul despre care vorbim, motorul Bonneville High Torque de 1200 cmc cu doi cilindri în paralel a fost echipat cu un compresor Rotrex C15 Supercharger. Nu este singura modificare adusă, mai multe componente ale motorului, ambreiajul sau unitatea centrală electronică au fost înlocuite. De la 77 de cai cât are motorul stock, puterea a fost crescută la 165 cp, iar odată pornit și sistemul NOS, puterea ajunge la 202 cp.



Pentru a putea gestiona o asemenea putere, modelul Triumph Bobber preparat de Thornton Hundreds Motorcycles are și partea ciclistică ranforsată, cu un alt cadru, roată posterioară mai lată, alte jante, suspensii de la Ohlins și sistem de frânare Brembo.



Dacă nu intenționați să participați la cursele de dragster, atunci Triumph Bonneville Bobber standard, cu al său cuplu de 106 Nm la 4000 rpm, are performanțe mai mult decât satisfăcătoare, fiind disponibil la un preț de 13490 euro.



Sursa: Life On Two Wheels