Inchirieri SSV in Alba


Off-road-ul a devenit, încet-încet, o afacere de succes în țara noastră. Tot mai multă lume preferă evadările săptămânale dintre betoanele orașului, fie că este vorba despre hobby, turism sau pasiune pentru extrem. Adrenalina, natura și provocările au devenit un mod de viață. Primăvară, vară, toamnă sau iarnă, fie că vorbim despre ATV-uri, motociclete, SSV-uri sau snowmobile, ori despre oameni de afaceri, team building, ieșiri în familie sau tineri dornici de distracție, tot mai multă lume caută evadările în natură. Dacă ele mai aduc un plus de adrenalină, distracție și aventură succesul unei zile de relaxare este garantat.

 

Altfel de ieșiri în natură oferă Practic P-afară, în Săliștea, județul Alba. Mai mult decât peisaje spectaculoase sau clipe de relaxare și evadare din „jungla urbană”, aici găsiți turism off-road. Ieșirile sunt organizate doar cu ghid, astfel că pe lângă aventură ai șansa să vezi dincolo de peisaj și să descoperi istoria unor locuri minunate. Aici totul este o stare de spirit.

 


 

”Din dorinta de a scoate lumea în natură mecanizat, deoarece comoditatea la noi a devenit o prioritate, am încercat să dezvolt un business în acest sens. Am găsit un proiect, m-am interesat ce şi cum, am găsit o consultanţă super faină, bani puşi deoparte şi am început. În căutarea celei mai bune variante tehnico-economice, după o îndelungată documentare și mai multe recomandări, am reușit să aleg furnizorul: MOTOBOOM Sebeș.

 

Aici am găsit, pe lângă prețuri și profesionalism, multă răbdare și înțelegere. De ce spun răbdare și înțelegere? Având un proiect pe fonduri europene, pentru a duce la bun sfârșit dorința și a începe o afacere, ai nevoie ca furnizorul să facă echipă cu tine, să înțeleagă exact nevoile și să facem împreună alegerea corectă.

 

Am avut de ales între ATV-uri și SSV-uri, neștiind exact care ar fi varianta cea mai bună și sigură din toate punctele de vedere. Reprezentanții MOTOBOOM au venit cu oferta CF MOTO ZFORCE 550 EX T1B, fiabile și bine echipate pentru off-road, o excelentă variantă privind raportul preț/calitate, care s-a mulat exact pe proiectul pe care aveam să-l dezvolt. Pe lângă oferta excelentă, MOTOBOOM mi-a oferit garanție, service și piese de schimb pentru toate SSV-uri”, sunt cuvintele lui Ioan Gherman, administratorului firmei Practic P-afară.   

 

 

CF MOTO ZFORCE 550 EX are un motor puternic ce oferă o accelerație explozivă în condiții de teren variabil, un design apreciat de către oricine și o construcție solidă fiind ideal pentru competiții pe trasee off-road sau întreceri cu prietenii. Este dotat cu tehnologie de ultimă generație, oferind fiabilitate excelentă și performanță maximă pe teren variabil, explorare pe trasee dificile.

 

Urci la volan și pleci pe câteva trasee, în funcție de experiența și curajul fiecăruia. Râu, deal, vale, pădure. Fidel tradiției, Ioan Gherman este o gazdă perfectă și nu pleci din județ fără a ”gusta” din ospitalitatea ardelească. 

 

Amatorii de astfel de drumeţii inedite, fie că sunt din țară sau din străinătate, au promis că vor reveni să simtă sălbăticia locurilor, culorile pădurii, gustul soarelui, mireasma ploii, dar și puterea motoarelor CF Moto ZForce pe cărările și drumurile pe care doar un SSV special construit pentru outdoor se poate aventura.

 

Pentru evadări din cotidian, nu ezitați să consultați pagina de facebook Practic P-afară, sau să luați legătura direct cu Ioan Gherman la telefon 0743 129 179.

 
 Practic P-afară vă așteaptă cu motoarele calde...