Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
EICMA: Triumph Thunderbird Nightstorm 2015
06 Ian

EICMA: Triumph Thunderbird Nightstorm 2015

Publicat de: Motoboom

Se pare ca singurele motociclete noi lansate de constructorul britanic Triumph in aceasta toamna raman cele patru versiuni ale modelului adventure Tiger 800, ajuns in 2015 la a doua generatie. Cu exceptia acestora, britanicii au mai prezentat cateva modele Editii Speciale sau Editii Limitate precum: Street Triple RX si trei versiuni Bonneville la Intermot, respectiv Rocket X si Thunderbird Nightstorm la EICMA Milano.


Ultima dintre acestea, Triumph Thunderbird Nightstorm, este o editie speciala a celebrului cruiser Thunderbird Storm, o motocicleta Triumph care s-a bucurat de un real succes in ultimii ani. Pe partea tehnica nu sunt modificari fata de modelul de baza, insa design-ul este cu totul special, oferindu-i motocicletei o imagine mai impunatoare si o prezenta amenintatoare.


Asadar, Thunderbird Nightstorm 2015 este propulsata de acelasi motor puternic cu doi cilindri in paralel si o capacitate cilindrica de 1699cc. Acesta ofera o putere de 98 cp la o turatie de 5.200 rpm si un cuplu maxim de 156 Nm la 2.950 rpm. Noua versiune a celebrului cruiser Triumph combina foarte bine puterea acestui motor cu imaginea unei motociclete cu personalitate.


Triumph Thunderbird Nightstorm beneficiaza de un design bazat pe culoarea negru (Phantom Black) combinat foarte bine cu mici finisaje pe argintiu (Silver Frost) denumite de constructor „ghost flames”. La fel ca si in cazul modelului Rocket X, majoritatea componentelor cromate de pe versiunea standard au fost vopsite pe negru. Astfel, sistemul de evacuare, jantele, ghidonul, oglinzile retrovizoare si manetele de frana si ambreiaj sunt negre.


Noul cruiser Triumph mai beneficiaza de o sa Deluxe, care impreuna cu noul design completeaza imaginea unei motociclete marcante cu un aspect mai agresiv. Prin lansarea celor doua editii speciale, Rocket X si Thunderbird Nightstorm, constructorul britanic isi mareste gama motocicletelor cruiser cu inca doi membri, ajungand la un total de 10 modele. Thunderbird Nightstorm Special Edition va ajunge la dealeri in primavara anului viitor.