Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
EICMA: Gama Honda NC750 2016
20 Nov

EICMA: Gama Honda NC750 2016

Publicat de: Motoboom

Printre noutatile aduse de Honda la EICMA Milano se numara si versiunile 2016 a motocicletelor din gama Honda NC750. Toate cele trei modele construite pe platforma Honda NC au beneficiat de update-uri , atat pe partea tehnica cat si in ceea ce priveste design-ul acestora. Cea mai importanta imbunatatire adusa acestor motociclete Honda se refera la sistemul de transmisie cu dublu ambreiaj DCT (Dual Clutch Transmission).


Acest sistem va face parte din echiparea standard a maxi-scuterului Honda NC750D Integra 2016, in timp ce pentru modelele Honda NC750S si NC750X, sistemul DCT este doar optional. Versiunea 2016 a sistemul Honda DCT ofera trei nivele de setari pentru modul de condus S (sport), in functie de preferintele si stilul de pilotaj al fiecarui rider.


Modelul street-naked Honda NC750S vine echipat cu un nou esapament, mai scurt, in forma de pentagon care, potrivit constructorului, ofera un sunet mult mai profund al motorului. In ceea ce priveste design-ul, NC750S va fi disponibil pentru 2016 in doua scheme noi de culori speciale, fiecare avand cate doua nuante.


Versiunea adventure, Honda NC750X, dispune de o imagine noua pentru 2016, avand un aspect mai robust. Alte noutati aduse de acest model sunt: sistemul de lumini cu tehnologie LED, un parbriz inalt, o noua furca Showa si un spatiu pentru depozitare mai mare. De asemenea, maxi-scuterul Honda Integra, care mosteneste aceeasi platforma si motor cu modelele NC750S si NC750X, vine in 2016 cu o noua furca Showa DBV (Dual Bending Valves).


Mai mult, constructorul a echipat aceste motociclete cu un nou bord multi-functional cu afisaj LCD si personalizabil pe mai multe culori, in functie de preferintele clientilor. Toate cele trei modele din gama Honda NC 2016 respecta norma de poluare Euro 4. Motocicletele Honda NC sunt printre cele mai bine vandute modele din gama japonezilor, fiind foarte apreciate in intreaga lume.